Decizia CCR nr. 278/2023Punctul 6

6. În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că hotărârea judecătorească de respingere a plângerilor împotriva soluțiilor de clasare are caracter definitiv, motiv pentru care petentul căruia i-a fost respinsă o astfel de plângere este obligat la plata unor sume de bani, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, chiar și în situația în care cuantumul sumelor la care este obligat este unul nedovedit, exagerat de mare, în contradicție cu dovezile existente la dosar și cu sumele reale avansate de către stat în respectiva cauză. Se mai susține că acest cuantum al cheltuielilor judiciare nu este cunoscut de către partea în sarcina căreia sunt stabilite decât cu prilejul pronunțării hotărârii judecătorești, nefiind pus anterior în discuția părților, aspect ce contravine dreptului său la apărare. Totodată, cuantumul sumelor astfel stabilite nu poate fi contestat în cadrul contestației la executare, pentru a putea fi cenzurat, fiind, așadar, excluse de la verificarea/cenzurarea pe calea contestației la titlu, conform dispozițiilor art. 260 alin. (3) din Codul de procedură fiscală. Este subliniat faptul că nici dispozițiile art. 598 alin. (1) , ale art. 600 alin. (1) și ale art. 601 alin. (1) din Codul de procedură penală nu permit contestarea cheltuielilor judiciare stabilite în favoarea statului, fiind prevăzute în mod expres și limitativ cazurile în care se poate formula contestație împotriva executării unei hotărâri penale. Se susține că, prin eliminarea controlului judecătoresc al hotărârilor judecătorești de respingere a plângerilor îndreptate împotriva soluțiilor de clasare se aduce atingere accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului de apărare și caracterului unic, imparțial și egal al justiției, golindu-se, astfel, de conținut principiul exercitării căilor de atac. Se arată că, deși statul are obligația de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiție și al dreptului la apărare, în astfel de cauze, lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate de către instanța penală, ca primă și ultimă instanță, echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv cu privire la cheltuielile judiciare stabilite în favoarea statului, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic. Se arată, de asemenea, că aplicarea coroborată a dispozițiilor legale criticate afectează substanța dreptului fundamental anterior menționat, în situația în care instanța este chemată să se pronunțe asupra cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cauzele penale și, în mod particular, în ipoteza prevăzută la art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală. Se menționează că legislația internă nu prevede niciun remediu efectiv pentru înlăturarea acestor inechități, erori sau abuzuri, care au loc în procedura de stabilire a cheltuielilor judiciare avansate de către stat în ipotezele menționate, aspect ce contravine prevederilor art. 129 din Constituție. Pentru aceste motive, se apreciază că dispozițiile legale criticate încalcă și dispozițiile art. 53 alin. (2) teza finală din Constituție. ...