Sari la conținut

Decizia CCR nr. 174/2022Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.03.2022
Dosarul
18.939/280/2016

6. În acest context, autorul excepției apreciază că prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor menționate, sub aspectul legalității și corectitudinii obligării părții la plata cheltuielilor judiciare către stat, se aduce atingere principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicității, imparțialității și egalității justiției, golindu-se astfel de conținut principiul exercitării căilor de atac. Susține, de asemenea, că eliminarea oricărui control judiciar și a oricărei posibilități de contestare a hotărârii pronunțate în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, sub aspectul contestării cheltuielilor judiciare stabilite în favoarea statului, aduce atingere și art. 129 din Constituție, raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare, reprezentând în același timp o încălcare a cerințelor unui proces echitabil. Învederează, totodată, că prin practica diferită a instanțelor de judecată, în sensul în care unele instanțe stabilesc discreționar sume exagerate, nedovedite și mult diferite în cauze de aceeași natură și la instanțe de același grad, reglementarea criticată aduce atingere și art. 124 alin. (2) din Constituție privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, care ajunge să fie diferită, de la complet la complet și de la instanță la instanță, în cauze de aceeași natură și în situația unor cauze aflate în aceeași poziție juridică. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie