Decizia CCR nr. 270/2023Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.05.2023 · dosar 1.830/300/2019
Punctul 14
14. Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 670 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor“. Cu toate acestea, indiferent de persoana care avansează cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, potrivit regulilor de mai sus, acestea sunt, conform art. 670 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, potrivit aceluiași text normativ, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia. ...
Sursa oficială ↗