Decizia CCR nr. 261/2023Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.05.2023 · dosar 18.073/299/2018
Punctul 17
17. Criticile analizate de Curtea Constituțională vizau, în cauza soluționată anterior, prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, prin care se declarau de utilitate publică toate lucrările de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, expropriator fiind statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Având în vedere însă identitatea susținerilor formulate de autorul excepției în ambele cauze, statuările instanței de contencios constituțional își mențin valabilitatea și în cauza de față, în care se aduc aceleași critici și cu referire la prevederile art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010, care stabilesc că, în aplicarea prevederilor acestei legi, expropriatorul (adică statul român pentru obiectivele de interes național, județele pentru obiectivele de interes județean și municipiile, orașele și comunele pentru obiectivele de interes local) este reprezentat, după caz, prin diverse autorități, printre care este menționat, la lit. a) din art. 2 alin. (3) , Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., precum și prin Compania Națională de Investiții Rutiere - S.A. ...
Sursa oficială ↗