Decizia CCR nr. 161/2023Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.04.2023 · dosar 4.038/301/2019
Punctul 5
5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că indemnizațiile reglementate de actul normativ criticat exprimă caracterul universal al principiului statului social, reprezentând o prestație de asistență socială acordată în anumite condiții stabilite de legiuitor în interiorul marjei de apreciere de care acesta dispune și în care se include și termenul de 60 de zile reglementat în cuprinsul art. 15 din acest act normativ. În plus, legiuitorul a prevăzut, la art. 15 lit. d) , și situația în care cererea de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului este depusă cu depășirea termenului de 60 de zile, situație în care dreptul se acordă de la data depunerii cererii. ...
Sursa oficială ↗