Decizia CCR nr. 156/2023Punctul 9

9. Se critică, de asemenea, natura bivalentă a excepției prescripției dreptului la acțiune, care este de ordine publică în termenii săi de definire, în limitele determinate prin dispozițiile art. 2.515 din Codul civil, dar de ordine privată în ceea ce privește posibilitatea și intervalul când poate fi invocată. Astfel, potrivit art. 2.515 din Codul civil, prescripția extinctivă este reglementată prin lege, fiind interzise clauzele prin care o acțiune prescriptibilă ar fi declarată imprescriptibilă sau invers, tot astfel cum părțile pot modifica durata termenelor de prescripție sau cursul prescripției prin convenție, însă numai în anumite limite legale, orice convenție sau clauză contrară fiind lovită de nulitate absolută. Or, o atare reglementare este contradictorie și necorelată în sine, nefiind clar de ce o instituție juridică imperativă în structura sa primește o reglementare dispozitivă sub raportul invocării și este, astfel, scoasă parțial din sfera normelor de ordine publică. Se susține că acest aspect este cu atât mai evident în situația în care debitorul este o instituție publică, punându-se în discuție chestiuni care, prin esența lor, țin de ordinea publică, așa cum ar fi afectarea finanțelor publice pe o perioadă mai lungă de timp decât termenul legal de prescripție. ...