Decizia CCR nr. 93/2023Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2023 · dosar 2.978/107/2018
Punctul 26
26. Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Arată că principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, principiul legalității aplicându-se incriminării (nullum crimen sine lege), sancțiunii (nulla poena sine lege) și răspunderii (nullum judicium sine lege). De la principiul legalității s-a impus o excepție, aceea a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, cunoscută sub denumirea de principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situațiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă. Rezultă, per a contrario, că legea nouă care este mai severă nu poate retroactiva - regulă consacrată și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin care s-a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenție garantează nu numai principiul neretroactivității legii penale mai severe, ci și principiul retroactivității legii penale mai favorabile (așa cum s-a reținut și prin Decizia Curții Constituționale nr. 365 din 25 iunie 2014, paragraful 43). ...
Sursa oficială ↗