Decizia CCR nr. 70/2023Punctul 128
Punctul 128
128. În al doilea rând, Curtea observă din modul de redactare a normei că nu orice campanie de propagandă sau dezinformare în spațiul cibernetic este avută în vedere de legiuitor, ci doar acele campanii de propagandă sau dezinformare de natură să afecteze ordinea constituțională. Tipul de amenințare introdus la art. 3 lit. p) poate viza exclusiv acele campanii de propagandă sau dezinformare care promovează incitarea la război, la ură pe criterii de rasă, religie, naționalitate etc., la separatism teritorial sau la violență publică, dar și la schimbarea regimului democratic constituțional sau la desființarea unor instituții de rang constituțional. Calificarea unei acțiuni în sfera amenințărilor reglementate la lit. p) presupune întrunirea unui număr de patru condiții. Astfel, o primă condiție pentru ca o amenințare la adresa securității naționale a României să poată fi încadrată la art. 3 lit. p) din Legea nr. 51/1991 este aceea ca amenințarea să vină de la un stat străin sau o organizație străină sau națională; a doua condiție este aceea ca acțiunile să se deruleze sub forma unor campanii, adică a unei succesiuni organizate de acțiuni, caracterizate prin intenție, organizare și frecvență; cea de-a treia condiție impune ca acțiunile să se desfășoare în spațiul cibernetic, adică prin rețele sociale și de comunicații funcționale prin intermediul unor sisteme și rețele informatice; cea de-a patra condiție este ca acțiunile să fie de natură să afecteze ordinea constituțională. ...
Sursa oficială ↗