Decizia CCR nr. 683/2022Punctul 15
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 15.12.2022
- Dosarul
- 303/284/2019
15. Neîndoielnic, taxa de timbru judiciar se circumscrie noțiunii de taxă, astfel cum este ea definită la art. 1 pct. 36 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar în ceea ce privește sfera debitorilor taxei judiciare de timbru, aceasta este prefigurată prin dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, din care rezultă că datorează taxe judiciare de timbru persoanele fizice și juridice care introduc acțiuni și cereri la instanțele judecătorești ori care introduc cereri la Ministerul Justiției și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În ceea ce privește taxele judiciare de timbru, din perspectiva art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, subiectele raportului juridic fiscal sunt, pe de o parte, unitățile administrative-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, iar, pe de altă parte, contribuabilul/plătitorul. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.