Decizia CCR nr. 633/2022Punctul 15
Punctul 15
15. Comparând cele două instituții de drept penal analizate, prin Decizia nr. 266 din 17 mai 2022, mai sus menționată, paragraful 16, Curtea a observat că în materia suspendării executării pedepsei sub supraveghere legiuitorul a prevăzut, prin dispozițiile art. 93 alin. (3) din Codul penal - pentru toate cazurile în care instanța de judecată aplică prin hotărârea de condamnare acest mijloc de individualizare judiciară a executării pedepsei -, obligativitatea prestării de către condamnat a unei munci neremunerate în folosul comunității, pe parcursul termenului de supraveghere, pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În schimb, în cazul amânării aplicării pedepsei, prevederile art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal lasă la latitudinea instanței de judecată să impună persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Așadar, instituirea, prin dispozițiile art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal, a condiției manifestării acordului infractorului în fața instanței de judecată cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității este determinată de reglementarea, prin prevederile art. 85 alin. (2) lit. b) din același cod, a posibilității ca instanța să impună persoanei cu privire la care dispune amânarea aplicării pedepsei obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță - în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă -, numărul zilnic de ore fiind stabilit prin legea de executare a pedepselor. În mod simetric, Curtea a reținut cu privire la dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere că o condiție specială este aceea a manifestării acordului infractorului în fața instanței de judecată de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, instituirea acestei condiții - prin dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) - fiind determinată de existența obligației condamnatului ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în temeiul prevederilor art. 93 alin. (3) din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗