Decizia CCR nr. 577/2022Punctul 7
Punctul 7
7. Se susține, de asemenea, neconstituționalitatea întregului art. 25 din Legea nr. 176/2010, în măsura în care se aplică unor fapte de conflict de interese sau unor stări de incompatibilitate finalizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, precum și a dispozițiilor art. 160 alin. (1) lit. b) și ale art. 228 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, în măsura în care se aplică stărilor de incompatibilitate ori conflictelor de interese finalizate sau săvârșite anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență menționate. Ambele texte de lege reprezintă norme de drept material, care conțin sancțiuni aplicabile în cazul încălcării regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților. Dacă în privința normelor de drept procedural legiuitorul a prevăzut aplicabilitatea imediată a procedurilor reglementate de Legea nr. 176/2010, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 și continuarea procedurilor începute anterior, conform noilor proceduri, în privința sancțiunilor (norme de drept material) legiuitorul nu a prevăzut această posibilitate. Astfel, în practică au fost pronunțate soluții diferite, deși legea nu putea nici retroactiva și nici activa peste limitele de timp în care s-a săvârșit fapta de conflict de interese ori în care a existat starea de incompatibilitate și acestea și-au epuizat efectele. În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt evidențiate aspecte din practica judecătorească referitoare la fapte de conflict de interese săvârșite anterior intrării în vigoare a textelor de lege mai sus enunțate și se arată că unele instanțe au anulat ordinele emise de prefecți, iar alte instanțe au respins cererile de anulare a ordinelor emise de prefecți. ...
Sursa oficială ↗