Decizia CCR nr. 568/2022Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.11.2022 · dosar 22.563/197/2019
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că neincluderea măsurii preventive a controlului judiciar în categoria măsurilor preventive a căror durată se deduce din pedeapsa aplicată contravine principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 din Constituție. Astfel, obligațiile impuse în temeiul măsurii preventive a controlului judiciar, în special obligația de a nu părăsi localitatea, sunt de natură a genera o limitare a libertății individuale egală cu cea rezultată din măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cele două măsuri preventive, arestul la domiciliu și controlul judiciar cu obligația de a nu părăsi localitatea, au același efect, mai ales în ceea ce privește posibilitatea de a desfășura activități lucrative. Atunci când a ales să nu includă măsura preventivă a controlului judiciar în categoria măsurilor preventive privative de libertate ce se deduc din pedeapsa aplicată, legiuitorul nu a avut în vedere situația persoanelor care nu lucrează în localitatea de domiciliu și al căror loc de muncă presupune deplasări frecvente în afara localității. Autorul a arătat că, prin aplicarea măsurii controlului judiciar cu obligația de a nu părăsi localitatea, a fost împiedicat să își desfășoare activitatea profesională. Din această perspectivă, apreciind că efectul unei astfel de obligații stabilite în cuprinsul măsurii preventive a controlului judiciar este același cu cel al măsurii preventive a arestului la domiciliu, a apreciat că dispoziția criticată este discriminatorie. ...
Sursa oficială ↗