Decizia CCR nr. 568/2022Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.11.2022 · dosar 22.563/197/2019
Punctul 24
24. Curtea constată, totodată, că în prezenta cauză autorul excepției nu este nemulțumit de conținutul textului, care se referă la măsura arestului la domiciliu, ci de modul de reglementare a altei instituții (măsura preventivă a controlului judiciar), în privința căreia susține că ar trebui să existe identitate de tratament juridic. Astfel formulată, critica autorului vizează activitatea de legiferare și politica legislativă în materie penală, în privința cărora, în principiu, controlul Curii Constituționale este foarte limitat. Prin considerentele cuprinse în decizia mai sus citată Curtea evidențiază deosebirea de esență între controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune, ce reprezintă o restrângere a exercițiului la liberă circulație, și arestul la domiciliu, respectiv arestul preventiv, unde inculpatul este obligat, pe durata luării măsurilor, să se afle într-un loc anume desemnat. Curtea a subliniat că, din perspectiva naturii/ substanței, măsura preventivă a arestului la domiciliu este similară cu cea a arestului preventiv, justificând tratamentul juridic similar aplicat de legiuitor în privința deducerii duratei din pedeapsa aplicată. ...
Sursa oficială ↗