Decizia CCR nr. 569/2022Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.11.2022 · dosar 5.506/2/2018
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin ordonanța de urgență a Guvernului criticată sunt afectate dispozițiile constituționale referitoare la delegarea legislativă, respectiv reglementarea posibilității Guvernului României de a adopta ordonanțe de urgențe, „cu atât mai mult cu cât domeniul de reglementare se referă la drepturile cetățenilor“. Invocându-se jurisprudența Curții Constituționale în materie, vizând condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului, se susține că acestea nu sunt întrunite în cauză. Astfel, citându-se din nota de fundamentare a actului criticat, se solicită să se observe faptul că acolo se menționează decizii ale Curții Constituționale care au fost pronunțate începând cu anul 2014, anul intrării în vigoare a noilor coduri, și directive ale Uniunii Europene adoptate începând cu anul 2008, anterior intrării în vigoare a noilor coduri, „fiind de domeniul evidentului faptul că în tot acest timp s-ar fi putut adopta o lege de modificare a codurilor în procedură de urgență“. Mai mult, niciuna dintre deciziile de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională de la momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală și până la adoptarea actului criticat nu a vizat dispozițiile art. 172 alin. (12) din noul Cod de procedură penală și, de asemenea, nicio directivă nu s-a referit la acest aspect, astfel încât „apare total nejustificată modificarea operată asupra acestui articol prin ordonanță de urgență, în condițiile în care procedeul legislativ utilizat trebuie ales cu respectarea exigențelor referitoare la condițiile de constituționalitate extrinsecă ale actului normativ adoptat“. Proclamarea în preambulul ordonanței de urgență a unor situații de fapt ca fiind subsumate conceptului de situație extraordinară nu echivalează cu o prezumție absolută în acest sens, ci exprimă o prezumție relativă, drept care și actul normativ se bucură de o prezumție relativă de constituționalitate. ...
Sursa oficială ↗