Decizia CCR nr. 566/2022Punctul 7

7. Art. 335 alin. (2) din Codul penal este în prezent în vigoare, aplicabilitatea sa nefiind afectată de Decizia nr. 11 din 12 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, și nici de Decizia Curții Constituționale nr. 224 din 4 aprilie 2017. Se susține că, „în consecință la acest moment, suntem în prezența unei situații absurde, ilogice și în contra scopului legii penale, și anume în situația în care o persoană care conduce pe drumurile publice un tractor fără a poseda permis de conducere (așadar prezumat a nu avea nicio pregătire teoretică sau practică în acest scop) să nu fie pasibil de răspundere penală, în timp ce o persoană care conduce pe drumurile publice un tractor având un permis de conducere necorespunzător categoriei/subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv (dar care în mod evident, se prezumă că are mai multă pregătire teoretică și practică decât cel care nu are deloc permis de conducere) să răspundă penal pentru această faptă“. Or, această situație contravine principiului egalității persoanelor în fața legii și principiului imparțialității actului de justiție. Modalitatea în care Codul penal tratează cele două situații în momentul de față este discriminatorie, inegală și inechitabilă. Nu există nicio justificare rezonabilă pentru diferența de tratament aplicabilă conform legii celor două situații, deosebirea dintre cele două situații pledând mai degrabă pentru atenuarea tratamentului sancționator pentru persoana care posedă un permis necorespunzător categoriei, în raport cu cel care nu posedă permis de conducere, dar care în configurația legală actuală beneficiază de impunitate pe lipsa tipicității faptei. Deși Curtea Constituțională a semnalat prin Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017 necesitatea reincriminării conducerii pe drumurile publice a unui tractor fără permis de conducere, se constată că, în lipsa modificării de către legiuitor a soluției legislative vizate, inechitatea persistă, fapt ce justifică intervenția legitimă a Curții Constituționale. Chiar dacă această diferență de tratament nejustificată apare ca fiind temporară și provizorie (fiind de așteptat ca legiuitorul, în urma deciziei Curții Constituționale, să reincrimineze fapta), totuși efectele discriminatorii încă se produc și instanța, învestită cu aplicarea legii la cazuri concrete, nu poate rămâne impasibilă. ...