Decizia CCR nr. 565/2022Punctul 19
Punctul 19
19. Avocatul Poporului consideră, referitor la critica de neconstituționalitate a art. 70 alin. (4) din Codul de procedură penală, față de art. 21 din Legea fundamentală, că aceasta nu poate fi reținută. În continuare, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 625 din 26 octombrie 2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 70 din Codul de procedură penală, care stabilește că asupra cererii de recuzare a procurorului formulate în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți se pronunță procurorul ierarhic superior, este neconstituțională. Distingând între deciziile simple și cele interpretative pe care le pronunță Curtea Constituțională și precizând că dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră faptul că efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale are în vedere toate deciziile, indiferent de tipul acestora, simple sau interpretative, Avocatul Poporului arată că toate deciziile Curții Constituționale au ca efect obligația organelor de aplicare a legilor de a se conforma acestora, în sensul de a nu aplica dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale, iar în cazul celor interpretative, aceste organe trebuie să își adapteze practica în conformitate cu interpretarea dată normei de către instanța de contencios constituțional. Astfel, în cazul deciziilor interpretative, norma a cărei constituționalitate s-a constatat își va înceta aplicabilitatea numai în ceea ce privește interpretarea neconformă exigențelor constituționale, aceasta urmând a funcționa limitat în sensul în care corespunde acestora. Față de cele de mai sus, se apreciază că excepția de neconstituționalitate a art. 70 alin. (4) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost formulată, apare ca inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗