Decizia CCR nr. 772/2021Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că în ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor art. 56 alin. (3) și ale art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat. Susține că nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea acestei jurisprudențe. În continuare, apreciază că și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Sesizările formulate de organele de constatare au un regim propriu, distinct de cel al denunțului. Noțiunea de „organe de constatare“ folosită în art. 281 din Codul de procedură penală cuprinde o sferă mai largă decât a celor prevăzute de art. 61 din același act normativ. Plângerea, denunțul, sesizarea și sesizarea din oficiu nu constituie mijloace de probă, această trăsătură privește exclusiv sesizarea înțeleasă ca modalitate de învestire a organului judiciar cu privire la fapta prevăzută de legea penală. Obligația instituită în sarcina acestor organe reprezintă o reglementare particulară a obligației de a încunoștința organele judiciare competente atunci când se constată săvârșirea unor infracțiuni. Întocmirea procesului-verbal reprezintă doar momentul declanșator al unei investigări penale, deci nu conduce automat la o soluție de condamnare. Procurorul este participantul la procesul penal care are rolul de a conduce și de a supraveghea activitatea de urmărire penală, dar și de a efectua, nemijlocit, în anumite situații, urmărirea penală. Constituția nu prevede expres vreo reglementare referitoare la efectuarea urmăririi penale de către procuror. Astfel, această soluție legislativă constituie opțiunea legiuitorului justificată de rezonanța socială deosebită a încălcării valorilor protejate prin incriminarea anumitor fapte. ...