Decizia CCR nr. 555/2022Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.11.2022 · dosar 16.640/3/2013
Punctul 18
18. Analizând conformitatea dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006, care stabilesc rolul și atribuțiile administratorului special din perspectiva accesului liber la justiție, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, Curtea Constituțională a constatat că textele de lege criticate nu aduc vreo îngrădire modului în care o societate își poate susține și apăra drepturile sale în justiție. Chiar și înainte de deschiderea procedurii insolvenței, voința unei societăți comerciale se manifestă prin intermediul unui reprezentant. Acest lucru este deplin justificat de faptul că societatea este un subiect de drept distinct de asociații care o constituie. Deschiderea procedurii insolvenței și obiectul specific al acesteia au justificat adoptarea de către legiuitor a unor norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării drepturilor constituționale de care se pot bucura părțile în cadrul unui proces echitabil. De asemenea, situația deosebită în care se află debitorul după deschiderea procedurii a justificat restrângerea exercițiului unor drepturi, în vederea îndeplinirii scopului prevăzut de art. 2 din Legea nr. 85/2006, constând în instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Raportat la modul specific în care se poate manifesta în general voința societății, Curtea, prin Decizia nr. 232 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 8 aprilie 2009, și prin Decizia nr. 1.097 din 22 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2008, a constatat că art. 18 din Legea nr. 85/2006 nu aduce nicio atingere dreptului acesteia de a-și apăra drepturile și interesele sau dreptului de proprietate, astfel că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată (a se vedea Decizia nr. 792 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 12 aprilie 2017, paragraful 38). ...
Sursa oficială ↗