Decizia CCR nr. 527/2022Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.11.2022 · dosar 153/3/2019
Punctul 23
23. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia nu există o corelare legislativă între dispozițiile criticate, pe de o parte, și cele ale art. 597 alin. (5) și (8) din Codul de procedură penală, pe de altă parte, Curtea reține că, printr-o jurisprudență constantă, a precizat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci o simplă contrarietate între norme legale din același domeniu, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 125 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 17 iulie 2019, Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003). Prin urmare, acest aspect excedează controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional nefiind competentă să analizeze această critică. ...
Sursa oficială ↗