Decizia CCR nr. 524/2022Punctul 15

15. De asemenea, autorii sesizării susțin că atribuțiile Plenului CSM sunt preluate de secțiile CSM, consecințele fiind, pe de o parte, diminuarea autorității hotărârilor organului decizional și, pe de altă parte, crearea de nuclee de decizie mult mai puțin reprezentative și afectarea unității și coerenței activității CSM. Astfel, art. 31 alin. (1) , art. 40 și 41 prevăd atribuții extinse pentru secțiile CSM, în defavoarea Plenului. Or, funcționarea CSM în esență aproape exclusiv în secții încalcă arhitectura constituțională a acestei autorități colegiale, în care Plenul este forma de organizare adecvată constituțional. Prin urmare, dispozițiile art. 31 alin. (1) , ale art. 40 și ale art. 41 din legea criticată încalcă prevederile art. 133 alin. (1) și ale art. 134 alin. (4) din Constituție, în raport cu separarea competențelor pe secții și cu lipsa unei căi de atac la Plenul CSM. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a precizat, prin Decizia nr. 331 din 3 aprilie 2007, că dispozițiile art. 35, raportate la dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 dau expresie atribuțiilor CSM, așa cum au fost acestea reglementate prin art. 134 din Legea fundamentală. Se mai susține că, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 134 alin. (2) din Constituție, doar atribuția de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor se realizează de CSM, prin secțiile sale. O astfel de precizare lipsește însă din cuprinsul art. 134 alin. (1) și (4) din Constituție, care statuează rolul CSM ca întreg, respectiv în Plenul său, în ceea ce privește adoptarea hotărârilor, în general (atât pentru propunerea către Președintele României a numirii în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii, cât și pentru alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției). Separarea competențelor decizionale referitor la cariera magistraților nu ar trebui să afecteze rolul CSM, care, în componența sa plenară, reprezintă garantul independenței justiției, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituție. Prin urmare, toate atribuțiile CSM care privesc aspectele generale și comune ale carierei magistraților și organizarea instanțelor și a parchetelor ar trebui să revină exclusiv competenței Plenului CSM. Deși există secții separate în privința judecătorilor sau a procurorilor, aceasta nu implică faptul ca hotărârile pronunțate de aceste secții să fie definitive ori plângerile împotriva lor să fie soluționate tot de fiecare secție în cauză. Arhitectura constituțională a CSM, organ colegial, implică atacarea la Plen a hotărârilor fiecărei secții (cu excepția hotărârilor secțiilor disciplinare, tot ca urmare a excepției consacrate printr-un text constituțional). Singura formă prin care se poate efectua separarea strictă a carierelor judecătorilor și procurorilor, fără riscul declarării ca neconstituțională a unei astfel de modificări, o reprezintă o revizuire constituțională. În Franța sau Belgia, modele constituționale tradiționale și pentru România, președinții instanțelor supreme s-au pronunțat pentru unitatea magistraturii în cadrul aceluiași consiliu. Activitatea celor două secții ale CSM influențează (direct/indirect) întregul corp al magistraților, având în vedere legătura indisolubilă dintre judecători și procurori. Actualele reglementări ce vizează separația carierelor magistraților nu ar trebui să stea la baza unei segregații profesionale totale, în condițiile în care democrația prevede nu simpla coexistență a profesiilor, ci conlucrarea profesională. În fapt, de cele mai multe ori, nu există o finalitate a muncii procurorilor în absența judecătorilor. Tot astfel, unui judecător îi este imposibil să judece o gamă variată de cauze în absența unui procuror. Din perspectiva impactului general al activității secțiilor CSM, este imposibil a se elabora un regulament de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat de Secția pentru judecători, fără a face referire la procurori/parchete; după cum este imposibil a se elabora un regulament de ordine interioară al parchetelor, fără a face referire la judecători/instanțe. ...