Decizia CCR nr. 520/2022Punctul 150
Punctul 150
150. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse art. 59, art. 121 alin. (4) , art. 132 alin. (7) , art. 170 alin. (9) și art. 172 alin. (8) din legea supusă controlului se arată că acestea reprezintă aprecieri personale, nefundamentate în mod obiectiv pe dispozițiile constituționale. Astfel, instituirea unei opțiuni în ceea ce privește înregistrarea interviului și instituirea atât a unui număr minim, cât și unui număr maxim de membri, și anume „2-4 membri“, în cadrul comisiilor de evaluare nu reprezintă norme neclare, imprecise și lipsite de predictibilitate. Cu privire la necesitatea instituirii publicității interviului și a suspendării de drept a executării actului de revocare a procurorului se apreciază că prin aceste pretinse critici de neconstituționalitate, autorii sesizării urmăresc de fapt ca, prin decizia pe care o va pronunța, Curtea să completeze legea criticată, fapt ce contravine principiului conform căruia actul de legiferare este de competența exclusivă a Parlamentului (Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 30 septembrie 2021). Întrucât criticile autorilor obiecției de neconstituționalitate constau în aprecieri subiective, constatăm că acestea nu se subscriu nivelului de relevanță constituțională impus de prevederile art. 1 alin. (1) și (3) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗