Decizia CCR nr. 477/2022Punctul 22

22. Cât privește critica potrivit căreia dispozițiile legale ce formează obiectul excepției afectează prevederile constituționale ale art. 51 alin. (3) , potrivit cărora „exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxă“, Curtea a reținut că temeiul constituțional invocat nu este incident în cauză, respectiv în materie procesual penală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 834 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010). Dispozițiile constituționale prevăzute de art. 51 alin. (3) se referă la dreptul la petiționare, care este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești. Sub acest aspect, Curtea a statuat în jurisprudența sa în materie că sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției nu reprezintă un aspect al dreptului de petiționare. Dreptul de petiționare se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției și la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluționează după reguli specifice activității de judecată (a se vedea Decizia nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005). Or, plângerile împotriva ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se rezolvă după reguli specifice activității de judecată, în cadrul procesului penal (a se vedea Decizia nr. 293 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 iulie 2005). ...