Decizia CCR nr. 488/2022Punctul 9

9. În continuare, autorii excepției arată că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul nediscriminării și al egalității în drepturi, deoarece creează o diferență între modalitatea de salarizare a unor categorii de personal cu aceleași atribuții în cadrul funcțiilor pe care le îndeplinesc. Raportarea pe care art. 25 din Legea-cadru nr. 135/2017 o face la fondul de salarii al fiecărui ordonator principal de credite poate determina o eventuală salarizare diferențiată a persoanelor care funcționează în cadrul unor ordonatori diferiți și, în consecință, nu respectă principiul nediscriminării și al egalității în drepturi din perspectiva salariului egal pentru muncă egală. Lipsește orice justificare reală privind reglementarea unei astfel de diferențieri legată de un factor subiectiv și independent de activitatea personală a fiecărui angajat. În susținerea acestei critici invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, respectiv deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994, nr. 243 din 16 martie 2010 și nr. 755 din 16 decembrie 2014. De asemenea, invocă cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, potrivit cărora personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în același condiții. În același sens, amintește și dispozițiile art. 1 alin. (2) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În concluzie, consideră că nu este justificată o interpretare diferită, prin care magistrați din incinta unor instanțe sau parchete diferite să primească sporuri diferite. ...