Decizia CCR nr. 662/2020Punctul 8
Punctul 8
8. Prin modalitatea de acordare a sporurilor stabilită de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se încalcă și dispozițiile art. 16 din Constituție, privind egalitatea în drepturi, deoarece se creează o diferență între modalitatea de salarizare a unor categorii de personal cu aceleași atribuții în cadrul funcțiilor pe care le îndeplinesc. Această raportare la fondul de salarii al fiecărui ordonator principal de credite poate determina o eventuală salarizare diferențiată a persoanelor care activează în cadrul unor instituții cu ordonatori diferiți, din perspectiva salariului egal pentru muncă egală, lipsind orice justificare reală privind reglementarea unei astfel de diferențieri legate de un factor subiectiv și independent de activitatea fiecărui angajat. În susținerea criticii de neconstituționale sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în drepturi. Astfel, nu este justificată o interpretare diferită, prin care magistrați din incinta unor instanțe sau parchete diferite să primească sporuri diferite, cum se întâmplă în prezent, raportat la Curtea de Apel Bacău, care a stabilit prin Decizia nr. 25 din 2 februarie 2018, o modalitate de acordare a sporurilor în procent total de 45%. Astfel, modalitatea de reglementare a acordării sporurilor pentru sistemul judiciar, prin raportare la suma salariilor de bază specific fiecărui ordonator de credite, conduce, inevitabil, la acordarea unor sume diferite, reprezentând drepturi salariale, unor persoane aflate în situații profesionale identice, care prestează același tip de activitate, în funcție de un criteriu aleatoriu și subiectiv, care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, astfel fiind create discriminări, prin excluderea de la un drept, contrar art. 16 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗