Decizia CCR nr. 452/2022Punctul 10

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că din interpretarea logico-gramaticală a dispozițiilor art. 74 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 reiese că acestea se aplică exclusiv și limitativ acelor situații expres prevăzute de art. 73 din același act normativ, care prevăd contravenții și sancțiuni în sarcina persoanelor fizice, însă instanțele judecătorești au apreciat că legiuitorul nu a făcut distincție între faptele enumerate la art. 73 cărora li se poate aplica art. 74 cu privire la sancțiunile aplicabile persoanelor juridice. Prin urmare, instanțele judecătorești pe rolul cărora sau aflat litigiile au reținut că nici organele de constatare și nici instanțele nu pot face distincția pe care legiuitorul nu a făcut-o, deși în spețele aflate pe rolul instanțelor judecătorești sancțiunea aplicată este o sancțiune prevăzută exclusiv în sarcina unei persoane juridice, astfel că, în această situație, limitele minime și maxime ale amenzii reprezintă deja maximul prevăzut de lege, fără a mai fi nevoie să fie dublat, astfel cum este în cazul sancțiunilor prevăzute în sarcina persoanelor fizice care se aplică și persoanelor juridice. Față de această împrejurare, se consideră că textele criticate nu îndeplinesc cerințele de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate prin jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului și prin care s-a statuat că este obligația legiuitorului să asigure o legislație clară și precisă, care să nu lase loc la interpretări, mai ales când este vorba despre o acuzație în materie penală sau contravențională. ...