Decizia CCR nr. 170/2022Paragraful 8
Paragraful 8
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin că prin art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este limitată exercitarea căii extraordinare a recursului în materie contravențională, persoanele supuse unei acuzații în această materie fiind discriminate printr-o astfel de îngrădire atât față de persoanele supuse procedurii penale, cât și față de majoritatea persoanelor care exercită o acțiune civilă. Precizează că astfel cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, acuzația contravențională reprezintă de facto o acuzație în materie penală, iar persoanele supuse acestei proceduri trebuie să beneficieze de drepturile și garanțiile specifice procedurii penale. Învederează faptul că din perspectiva dreptului procesual civil, aplicabil în procedura contravențională, cazurile de limitare a exercitării recursului vizează litigii minore, cu prejudicii relativ reduse, iar prin prisma dreptului procesual penal, căile extraordinare de atac care vizează legalitatea hotărârii nu sunt limitate de existența unei pagube sau de calitatea părților, context în care apreciază că textul criticat din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este discriminatoriu atât fața de procedura civilă, cât și față de procedura penală.
Sursa oficială ↗