Decizia CCR nr. 204/2022Punctul 4

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, întrucât sunt lipsite de previzibilitate, claritate și precizie. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, și anume considerentele deciziilor nr. 494 din 10 mai 2012 și nr. 405 din 15 iunie 2016. Arată, astfel, că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au un caracter eminamente general. Or, un comportament interzis trebuie arătat în concret de către legiuitor. În ceea ce privește sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal consideră că situația este identică, întrucât se lasă spațiu arbitrarului, în contextul în care Codul penal nu definește noțiunea „măsuri de prevedere“, astfel că fiecare organ judiciar poate avea, cu privire la această sintagmă, o interpretare proprie. Legea însă trebuie să fie obiectivă, astfel încât o normă juridică să nu poată fi interpretată în mod subiectiv. Subliniază că acesta este motivul pentru care Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 61, că un comportament interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice. ...