Decizia CCR nr. 413/2022Punctul 15

15. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază, în Dosarul nr. 988D/2019, că neclaritatea normei criticate rezultă din faptul că aceasta nu este suficient coroborată cu dispozițiile art. 430 privind autoritatea de lucru judecat din Codul de procedură civilă, ceea ce a generat dificultăți de interpretare și aplicare. Astfel, pe de o parte, instanțele au considerat că se impune verificarea existenței triplei identități de părți, obiect și cauză în considerente și dispozitiv atât în cauzele în care se invocă efectul negativ al autorității de lucru judecat sub forma excepției procesuale, dar și în cazul în care se invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, sub forma valorificării prezumției ca mijloc de probă, iar alte instanțe au considerat că, în ceea ce privește efectul pozitiv, sintagma „inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă“ vizează aspecte decizorii care se opun unei alte judecăți, fără a fi necesară îndeplinirea condiției triplei identități. Or, în condițiile în care textul art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă este neclar și imprecis, prin urmare, lipsit de previzibilitate, acesta poate constitui obiect al controlului de constituționalitate din aceasta perspectivă. În ceea ce privește cea de-a doua teză invocată, aceea a neconstituționalității cerinței ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat, aceasta nu poate face obiectul unui control de constituționalitate, în condițiile în care o astfel de condiție izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare, și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, în sensul posibilității efectuării unui control judiciar asupra dezlegării date respectivei excepții a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat respectiva excepție. ...