Decizia ÎCCJ nr. 51/2022 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin Sentința penală nr. 1.284 din 22 august 2018 a Judecătoriei Galați, rămasă definitivă la data de 28 august 2018 prin necontestare, s-a admis propunerea de liberare condiționată a persoanei condamnate V.M. În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a statuat că persoana condamnată a executat un număr total de 303 zile închisoare (prin luarea în considerare și a celor 36 de zile considerate executate potrivit art. 55^1 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013), constatând că este îndeplinită condiția obligatorie a executării fracției de 2/3 din pedeapsă. Așadar, prin constatarea de către instanța de judecată a îndeplinirii acestei condiții obligatorii de către persoana condamnată, aspect menționat în mod expres în cuprinsul considerentelor hotărârii judecătorești, drepturile persoanei condamnate referitoare la considerarea ca executate, ca măsură compensatorie, a zilelor potrivit Legii nr. 169/2017, au fost recunoscute definitiv odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, aspect statuat cu autoritate de lucru judecat care nu mai poate fi contrazis printr-o altă hotărâre judecătorească. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut în considerentele Deciziei nr. 102 din 17 februarie 2021 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 7 aprilie 2021, la paragraful 35, că „autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunțată este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiției. Prin urmare, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces. Așa fiind, instituția autorității de lucru judecat are o dublă valență: una materială (prezumție legală irefragabilă de adevăr judiciar în sensul judecății irevocabile) și una procesuală (excepție procesuală de fond, care împiedică desfășurarea unui nou proces cu privire la același drept), respectarea sa impunând a se da eficiență ambelor componente anterior menționate“. Ulterior, Curtea Constituțională a statuat că „dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sunt neconstituționale“. Însă, Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, astfel că nu poate produce efecte juridice asupra drepturilor recunoscute persoanei condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă. De asemenea, completul de judecători a apreciat că nici dispoziția de anulare a liberării condiționate nu ar putea produce efecte asupra drepturilor unei persoane referitoare la zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie, potrivit Legii nr. 169/2017. ...