Decizia CCR nr. 404/2022Punctul 20

20. Cu privire la principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, Guvernul invocă jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca textul normativ să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, astfel ca, în procesul de interpretare și aplicare a legii, să ofere persoanei vizate o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea în acest sens, spre exemplu, hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotam împotriva României, paragraful 52, și din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66, sau deciziile Curții Constituționale nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010 sau nr. 26 din 18 ianuarie 2012). În domeniul contravențional, după cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 435 din 4 iulie 2019, procesulverbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură, iar în acest caz instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii adevărului. Totodată, Curtea a reținut că instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenție. În acest sens sunt dispozițiile art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, s-a constatat că instanței de judecată îi incumbă un rol activ mai accentuat în acest domeniu, în raport cu alte procese care se judecă potrivit Codului de procedură civilă, revenindu-i acesteia obligația să administreze întregul probatoriu necesar stabilirii adevărului. Or, în procedura scrisă propusă, de principiu, nu pot fi administrate alte probe în afara înscrisurilor, contravenientul nu își poate prezenta decât în scris apărările, iar citarea părților se dispune doar dacă instanța consideră necesar sau la solicitarea expresă a acestora. ...