Decizia CCR nr. 443/2025Punctul 27

27. Referitor la critica vizând încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea observă că dispozițiile legale criticate reprezintă o normă de drept substanțial prin care este reglementată o contravenție, fără a impieta asupra garanțiilor dreptului la un proces echitabil. Persoana contravenientă nemulțumită de sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției are deschisă calea plângerii la instanța de judecată, în conformitate cu art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, și poate formula apărările pe care le consideră necesare, beneficiind de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil. Curtea Constituțională a subliniat, în acest sens, în jurisprudența sa că, deși procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, atunci când este formulată plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului, așadar și de a examina probele care stau la baza aplicării sancțiunii contravenționale. Așadar, instanțele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.217 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 noiembrie 2011). ...