Decizia CCR nr. 770/2025Punctul 18

18. În ceea ce privește premisa criticilor de neconstituționalitate, bazată pe principiul asimilării materiei contravenționale cu cea din domeniul penal, Curtea, invocând jurisprudența sa, a reiterat că, în dreptul românesc, contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și au fost supuse unui regim administrativ, însă, în anumite condiții, legislația contravențională poate intra sub incidența garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție, sub aspectul noțiunii de „acuzație în materie penală“. În acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a dezvoltat trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicate persoanei în cauză (Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunțată în Cauza Engel și alții împotriva Olandei, paragrafele 80-82). Prin urmare, modul de definire a faptelor în dreptul intern are o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii. Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței judecătorești obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului (a se vedea Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012). ...