Decizia CCR nr. 347/2025Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.07.2025 · dosar 2.611/1/2019
Punctul 21
21. Or, dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) , art. 126 alin. (2) și art. 129 se circumscriu și prevederile criticate și care nu trebuie privite în mod singular, întrucât Legea nr. 123/2012 prevede remedii judiciare în cazul în care, la finalitatea investigației, se constată săvârșirea unor contravenții și se aplică sancțiunile aferente. Astfel, potrivit art. 198 (cu denumirea marginală Regimul juridic al contravențiilor) din Legea nr. 123/2012, contravențiilor prevăzute la art. 194 din aceeași lege le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile stabilite de lege. În acest context, nu se poate reține nici pretinsa încălcare a dreptului la apărare, întrucât, în cadrul procesual antereferit, Legea nr. 123/2012 dă posibilitatea contestării în fața instanțelor de judecată a actelor prin care s-au constatat și sancționat contravenții întemeiate pe dispozițiile acestei legi, prilej cu care părțile interesate își pot prezenta apărările necesare, potrivit nomelor legale în materie. De altfel, Curtea a reținut că dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituție, conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în susținerea cauzei apărările pe care le consideră necesare. Dreptul la apărare presupune, prin prisma accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, spre exemplu, participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea aplicabilă în materia supusă analizei instanței judecătorești, precum și exercitarea oricăror altor drepturi prevăzute de lege, cu respectarea procedurilor și a condițiilor stabilite de legiuitor (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33). Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materia dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, a căilor de atac și cu privire la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției pentru cetățeni, Curtea constată că normele criticate nu sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) , art. 24 și ale art. 124 alin. (2) și ale art. 129. ...
Sursa oficială ↗