Decizia CCR nr. 390/2022Punctul 62
Punctul 62
62. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la liberă exprimare și a dreptului la petiționare, Curtea constată că legea nu împiedică persoana în cauză să divulge respectivele informații în mass-media după dorința sa, însă, în acest caz, nu va beneficia de protecția dispozițiilor legii criticate. Legea nu cenzurează aceste drepturi fundamentale ale persoanei și nu are un asemenea obiectiv sau finalitate, ci creează cadrul legal necesar al instituției avertizorului de integritate. De altfel, o asemenea critică vizează în primul rând directiva care este transpusă, pentru că și aceasta reglementează condiții similare de dobândire a calității de avertizor de integritate. Prin urmare, se constată că aceste texte constituționale nu sunt încălcate din moment ce legea analizată nu interzice exercitarea acestor drepturi, ci reglementează cadrul juridic necesar pentru dobândirea calității de avertizor de integritate. Mai mult, legea nu interzice raportarea/divulgarea unor anumite categorii de informații din domeniile ce fac obiectul legii și nu condiționează dobândirea acestei calități de raportarea/divulgarea numai a anumitor informații, ci, din contră, permite raportarea/divulgarea oricăror informații pentru dobândirea calității antereferite. ...
Sursa oficială ↗