Decizia CCR nr. 341/2022Punctul 19
Punctul 19
19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, în ansamblu, și dispozițiile art. 5, 65 și 66 din această lege, în special. Având în vedere obiectul cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, respectiv plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute la art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, constând în faptul că autorul excepției nu a purtat mască de protecție în spațiul public deschis, precum și dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea apreciază că aspectele de neconstituționalitate intrinsecă invocate în raport cu unele dispoziții din Legea nr. 55/2020 nu pot fi circumscrise decât dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. d) , ale art. 65 lit. h) și ale art. 66 lit. a) în ceea ce privește trimiterea la dispozițiile art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, care au următoarea redactare:
– Art. 5 alin. (2) lit. d) :
(2) Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt: [...]
d) măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu; ... ...
– Art. 65 lit. h) :
Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă: [...]
h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d) ; ... ...
– Art. 66 lit. a) :
Contravențiile prevăzute la art. 65 se sancționează după cum urmează:
a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. c) , d) , e) , g) , h) , k) , m) , n) și ș). ... ... ...
Sursa oficială ↗