Decizia CCR nr. 391/2021Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.06.2021 · dosar 6.274/2/2020
Punctul 22
22. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform actului de sesizare, prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autoarea critică, în realitate, dispozițiile art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1) , art. 13, art. 14, art. 38-39, art. 65 și 66 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și Legea nr. 55/2020, în ansamblul său. Prevederile art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1) , art. 13, art. 14, art. 38-39, art. 65 și 66 din Legea nr. 55/2020 au următorul cuprins: – Art. 5: (1) Măsurile pentru creșterea capacității de răspuns sunt: a) achiziționarea bunurilor și serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situației de urgență pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea fără publicare prealabilă; ... b) suplimentarea, prin redistribuirea către zonele afectate, a tehnicii, echipamentelor și dispozitivelor necesare acțiunilor de răspuns; ... c) detașarea pe teritoriul național, în zonele afectate, a personalului care deține competențele adecvate gestionării situației de urgență, cu consimțământ; ... d) coordonarea operațională a unor servicii publice; ... e) adaptarea programului de lucru sau permanentizarea activității serviciilor de asistență socială; ... f) permanentizarea activității unor centre operative pentru situații de urgență cu activitate temporară. ... (2) Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt: a) evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată; ... b) acordarea de ajutoare de primă necesitate pentru persoanele și animalele afectate; ... c) efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, stabilite de forțele de intervenție pentru oprirea sau limitarea efectelor situației de urgență; ... d) măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu; ... (3) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: a) restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise; ... b) restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite; ... c) interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice; ... d) restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite; ... e) închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat; ... f) limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici; ... g) participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale.“; ... ... – Art. 8: (1) Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora. (2) Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la alin. (1) , cu excepția teraselor unde se respectă măsurile de protecție sanitară. ... – Art. 9 alin. (1) : „Pe durata stării de alertă se pot suspenda activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu acordul CNSSU.“; ... – Art. 13: Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui: a) obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă; ... b) obligativitatea organizării activității instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii. ... ... – Art. 14: „Pe durata stării de alertă, pentru produsele utilizate pentru rezolvarea cauzei care a determinat starea de alertă pot fi plafonate prețurile, în condițiile art. 4 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar dacă în piață există disfuncționalități în privința asigurării acestora.“; ... – Art. 38: (1) Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ se pot suspenda, la propunerea consiliului de administrație a unității de învățământ preuniversitar, cu avizul inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București și al direcției de sănătate publică județene/Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București și cu aprobarea prin hotărâre a comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, pe baza argumentelor legale privind starea de sănătate. (1^1) Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar militar aparținând Ministerului Apărării Naționale se pot suspenda la propunerea consiliului de conducere al unității de învățământ preuniversitar militar, cu avizul inspectoratului școlar județean, statului major al categoriei de forțe/comandamentului care are în subordine unitatea de învățământ preuniversitar militar și cu aprobarea prin hotărâre a comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență. (1^2) Ministerul Educației și Cercetării are obligația să asigure suportul privind resursele materiale, formarea cadrelor didactice și cadrul metodologic pentru desfășurarea cursurilor online. (1^3) În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepție de la prevederile alin. (1) , prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line. (1^4) În perioada 11 ianuarie 2021-8 februarie 2021, prin excepție de la prevederile alin. (1) , în baza și sub rezerva analizei situației epidemiologice la nivel național realizate de Ministerul Sănătății împreună cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin ordin al ministrului educației, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line. (2) Durata suspendării prevăzută la alin. (1) poate depăși durata stării de alertă, în funcție de perioada rămasă din anul școlar și de stadiul procesului de învățământ. ... – Art. 38^1: „Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ superior se pot suspenda prin hotărâre a senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației și cercetării. Cursurile online se desfășoară conform unui regulament al senatului universitar.“; ... – Art. 39: (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, unitățile de învățământ preuniversitar organizează activități din planurile de învățământ și în mediul online. (2) În situația în care activitățile nu pot fi desfășurate conform prevederilor alin. (1) , pentru a asigura accesul egal la educație, inspectoratele școlare/inspectoratul școlar al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucțiunile ministrului educației și cercetării. (3) Derularea activităților prevăzute la alin. (2) , precum și modul de recuperare a conținuturilor din programele școlare care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării. ... – Art. 65: Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă: a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistență socială a măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (1) lit. e) , referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activității; ... b) neluarea de către conducătorii autorităților sau instituțiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situații de urgență a măsurilor pentru permanentizarea activității acestora, conform art. 5 alin. (1) lit. f) ; ... c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. a) , referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri; ... d) împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. a) ; ... e) împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. b) ; ... f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. c) , referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență să pună în aplicare aceste măsuri; ... g) împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. c) , referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii; ... h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d) ; ... i) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d) ; ... j) nerespectarea interdicțiilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a) de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise; ... k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a) ; ... l) desfășurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a) ; ... m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin. (3) lit. b) ; ... n) nerespectarea de către persoanele fizice a interdicției de ieșire din zonele stabilite în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. c) sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone; ... o) nerespectarea de către persoanele fizice a interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art. 5 alin. (3) lit. c) ; ... p) nerespectarea de către operatori a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. d) , referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise; ... q) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) , referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici; ... r) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) , referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici; ... ... – Art. 66: Contravențiile prevăzute la art. 65 se sancționează după cum urmează: a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. c) , d) , e) , g) , h) , k) , m) , n) [...]; ... b) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. a) , b) , f) , i) , o) , q) [...]; ... c) cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. l) , r) [...]; ... d) cu amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. j) și p) . ... ... ...
Sursa oficială ↗