Decizia CCR nr. 266/2022Punctul 15

15. De asemenea, Curtea a constatat că instituția nouintrodusă a amânării aplicării pedepsei presupune prerogativa instanței de judecată ca, în anumite condiții, atunci când apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, să stabilească pedeapsa, dar să dispună amânarea aplicării ei, fixând un termen de supraveghere de 2 ani. Chiar dacă toate condițiile cerute de lege sunt îndeplinite, utilizarea acestei instituții nu este obligatorie, ci facultativă, instanța de judecată fiind cea care apreciază dacă este sau nu oportună. Amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă o modalitate de individualizare a executării pedepsei, așa cum este suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru că în cazul amânării aplicării pedepsei nu există o pedeapsă aplicată. Atât instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cât și cea a amânării aplicării pedepsei au o aplicabilitate subsecventă momentului stabilirii unei pedepse, diferența esențială dintre cele două instituții juridice fiind dată de aplicarea sau neaplicarea respectivei pedepse. Astfel, dacă în situația amânării aplicării pedepsei instanța de judecată stabilește răspunderea penală și, respectiv, o pedeapsă proporțională, fără însă a o aplica, prevăzând un termen de supraveghere a conduitei persoanei față de care s-a dispus soluția analizată, în cazul suspendării sub supraveghere instanța stabilește și aplică pedeapsa, după care suspendă executarea acesteia pe o durată prevăzută de lege, la sfârșitul căreia pedeapsa se consideră executată dacă persoana condamnată nu a săvârșit o nouă infracțiune, iar suspendarea nu a fost revocată sau anulată. În schimb, amânarea aplicării pedepsei are ca efect - dacă persoana față de care s-a dispus îndeplinește cerințele prevăzute de lege - neaplicarea pedepsei, iar nu considerarea acesteia ca executată. Amânarea aplicării pedepsei nu trebuie confundată nici cu amânarea executării pedepsei, care este o instituție de drept procesual penal în baza căreia, pentru motivele prevăzute de lege, instanța poate amâna pentru intervale scurte de timp executarea pedepsei. Având în vedere că, în cazul amânării aplicării pedepsei, aceasta este numai stabilită, nu și aplicată, există o incompatibilitate juridică între soluția de condamnare și cea de amânare a aplicării pedepsei, așa cum rezultă și din prevederile art. 396 din Codul de procedură penală, unde sunt reglementate ca soluții procesuale distincte. Astfel, Curtea a constatat că legiuitorul folosește în mod corect termenul „condamnat“ atunci când reglementează măsurile de supraveghere și obligațiile care trebuie respectate pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere și, respectiv, sintagmele „persoană față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei“ și „persoană supravegheată“ în ceea ce privește măsurile de supraveghere și obligațiile aferente termenului de supraveghere în materia amânării aplicării pedepsei, întrucât, în cazul în care aplică această din urmă instituție, instanța de judecată nu pronunță o hotărâre de condamnare (Decizia nr. 501 din 13 iulie 2021, precitată, paragrafele 14, 15 și 22). ...