Decizia CCR nr. 501/2021Punctul 15

15. Atât instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cât și cea a amânării aplicării pedepsei au o aplicabilitate subsecventă momentului stabilirii unei pedepse, diferența esențială dintre cele două instituții juridice fiind dată de aplicarea sau nu a respectivei pedepse. Astfel, dacă în situația amânării aplicării pedepsei, instanța de judecată stabilește răspunderea penală și, respectiv, o pedeapsă proporțională, fără însă a o aplica, prevăzând un termen de supraveghere a conduitei persoanei față de care s-a dispus soluția analizată, în cazul suspendării sub supraveghere instanța stabilește și aplică pedeapsa, după care suspendă executarea acesteia pe o durată prevăzută de lege, la sfârșitul căreia pedeapsa se consideră executată dacă persoana condamnată nu a săvârșit o nouă infracțiune, iar suspendarea nu a fost revocată sau anulată. În schimb, amânarea aplicării pedepsei are ca efect, dacă persoana față de care s-a dispus îndeplinește cerințele prevăzute de lege, neaplicarea pedepsei, iar nu considerarea acesteia ca executată. Amânarea aplicării pedepsei nu trebuie confundată nici cu amânarea executării pedepsei, care este o instituție de drept procesual penal în baza căreia, pentru motivele prevăzute de lege, instanța poate amâna pentru intervale scurte de timp executarea pedepsei. Având în vedere că, în cazul amânării aplicării pedepsei, aceasta este numai stabilită, nu și aplicată, există o incompatibilitate juridică între soluția de condamnare și cea de amânare a aplicării pedepsei, așa cum rezultă și din prevederile art. 396 din Codul de procedură penală, unde sunt reglementate ca soluții procesuale distincte. ...