Decizia CCR nr. 251/2022Punctul 8
Punctul 8
8. Apreciază că legiuitorul a instituit măsuri de ocrotire penală diferite, inegale, după cum deținătorul capitalului majoritar (adică al participațiilor majoritare) este sau nu este statul, încălcânduse dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție. Nu există nicio justificare pentru a conferi unei autorități administrative și unor persoane particulare dreptul de a schimba statutul unei persoane, din punct de vedere penal, din funcționar public în funcționar sau invers, cu consecința directă a modificării limitelor sancțiunii penale pentru una și aceeași faptă. O schimbare atât de importantă a statutului unei persoane trebuie să fie asumată liber de aceasta prin alegerea liberă a regimului de funcționar public în sensul legii penale. Prin mecanismul trecerii de la capital majoritar de stat la capital minoritar de stat și invers prin decizii care aparțin unor persoane particulare și unor autorități administrative se modifică implicit limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de delapidare. ...
Sursa oficială ↗