Decizia CCR nr. 243/2022Punctul 8

8. De asemenea, se mai susține că interpretarea conform căreia executarea silită prin poprire nu se perimează aduce atingere și principiului constituțional conform căruia toți cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. În acest sens, se arată că instituția executării silite reglementează aducerea la îndeplinire a unei obligații stabilite printr-un titlu executoriu, cu concursul organelor de stat competente. Executarea silită are două modalități (directă și indirectă) și mai multe forme, poprirea fiind una dintre ele. Finalitatea procedurii este unică: executarea silită a obligației în cazul în care debitorul refuză să și-o îndeplinească de bunăvoie. Plecând de la definiția menționată, rezultă că ceea ce îndreptățește creditorul să recurgă la procedura executării silite este refuzul debitorului de a se conforma de bună voie unei obligații cuprinse într-un titlu executoriu. În același timp, instituția popririi este o sancțiune care intervine atunci când creditorul, din culpa sa, lasă să treacă o anumită perioadă de timp fără să întreprindă un act de executare. Rezultă că ceea ce sancționează legiuitorul este pasivitatea creditorului, iar rațiunea acestei sancțiuni este reglarea conduitei creditorilor în sensul ca aceștia să fie diligenți și să urmărească în mod activ desfășurarea cu celeritate a procedurii de executare, tocmai pentru realizarea dezideratului urmărit de legiuitor, respectiv securitatea raporturilor juridice și cea a circuitului civil. Nu se poate considera ca obiectivă și rațională aprecierea legiuitorului ca, pornind de la premise identice ale debitorului (refuzul îndeplinirii obligației cuprinse în titlul executoriu) și confruntați cu un comportament identic al creditorului (pasivitate), în măsura în care executarea se derulează într-o anumită formă sancțiunea perimării să intervină, iar în măsura în care se alege forma popririi sancțiunea să nu mai intervină niciodată. ...