Decizia CCR nr. 222/2022Punctul 10

10. Mai departe, se arată că art. 139 alin. (1) din Constituție nu trebuie înțeles în sensul că permite legiuitorului să stabilească, prin lege, orice venituri pentru bugetul de stat și pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru că, în acest fel, art. 56 alin. (3) și art. 139 alin. (3) din Constituție ar rămâne fără efect. Noțiunea „buget de stat“, folosită în art. 138 alin. (1) și art. 139 alin. (1) din Constituție, desemnează doar o componentă a bugetului public național, așa cum rezultă din definițiile de la art. 2 alin. (1) pct. 38 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 3 pct. 2 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010. Ca atare, reglementarea conținută în art. 139 alin. (1) din Constituție se referă exclusiv la veniturile bugetului de stat, nu și la acele prestații care se varsă în sistemul bugetar/bugetul public național/bugetul general consolidat, așa cum este și contribuția. Din interpretarea sistematică a normelor constituționale rezultă că „orice venituri“ din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituție, în măsura în care sunt prestații financiare, sunt supuse regulilor prevăzute de art. 56 din Constituție, așa încât, dacă nu au natura unor taxe sau impozite, nu pot să fie stabilite decât în situații excepționale. Prevederile art. 2 alin. (1) pct. 42 din Legea nr. 500/2002 - potrivit cărora veniturile bugetare includ și „contribuțiile“ - nu pot fi interpretate decât în lumina art. 56 alin. (3) și a art. 139 alin. (3) din Constituție, în sensul în care, pentru a fi constituționale, contribuțiile fie trebuie să fie stabilite în situații excepționale, fie trebuie să fie virate către fonduri a căror destinație este stabilită prin lege. ...