Decizia CCR nr. 229/2022Punctul 8
Punctul 8
8. Se apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată însă prin raportare la prevederile art. 26 din Constituție deoarece, în accepțiunea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, noțiunea de „viață privată“ cuprinde, în primul rând, integritatea fizică și morală a persoanei, sfera intimă a individului. Ocrotirea vieții private trebuie, de asemenea, să cuprindă dreptul individului de a stabili, dezvolta și menține relații cu semenii săi și, în special, cu membrii familiei sale, indiferent de împrejurări. În același sens, „viața de familie“ a primit o consacrare și, implicit, o protecție distinctă. Consacrarea dreptului la respectarea vieții private și familiale urmărește apărarea individului împotriva oricărei ingerințe arbitrare a puterii publice în exercitarea prerogativelor ce asigură însuși conținutul acestui drept. Dreptul victimelor indirecte la reparație pentru prejudiciile care le-au fost cauzate prin ricoșeu, limitele sale și condițiile de stabilire a despăgubirilor sau, după caz, a compensațiilor bănești sunt reglementate în art. 1.390-1.392 din Codul civil. Prejudiciile morale constau în suferința psihică pe care o încearcă victimele indirecte (soțul sau soția, descendenții, părinții, frații și surorile victimei imediate) din cauza pierderii unei ființe dragi, față de care au o afecțiune deosebită, sau conștientizării suferințelor și degradării stării fizice și de sănătate a victimei imediate. Suferințele pot fi, în aceste cazuri, echivalente cu cele trăite în cazul decesului, aceasta pentru că cei apropiați ajung să vadă zilnic suferințele pe care le îndură victima unui accident sau statutul chinuitor și uneori degradant în care a ajuns, iar victima, deși rămasă în viață, este în imposibilitate de a-și exercita în continuare funcțiile și rolurile pe plan social, familial și profesional, ceilalți membrii ai familiei fiind nevoiți să preia din atribuțiile acesteia. Prin urmare, legiuitorul ar trebui să recunoască dreptul la despăgubiri și pentru acele fapte ilicite care au avut drept consecințe restrângerea severă a posibilităților de viață familială și socială a membrilor familiei, nu doar pentru cele care au determinat decesul victimei. Astfel, este unanim acceptat că pentru a fi justificată o ingerință în dreptul la viață privată și familială aceasta trebuie să aibă o bază legală, legea trebuind să fie accesibilă și previzibilă, să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică, totodată trebuind să existe un raport rezonabil de proporționalitate între protejarea interesului general și a celui individual, între scopul urmărit și mijloacele folosite. ...
Sursa oficială ↗