Decizia CCR nr. 229/2022Punctul 33

33. Indiferent că art. 1.391 din Codul civil ar fi interpretat în cheie textualistă sau originalistă se constată că ipotezele normative ale primelor sale două alineate sunt diferite și ține de domeniul evidenței că durerea resimțită la dispariția unui membru al familiei (doliu) nu este același lucru cu limitarea interacțiunilor sociale sau familiale cu o victimă ce a fost vătămată corporal în mod grav dar este încă în viață. Alin. (2) al art. 1.391 din Codul civil vizează un caz particular, anume cel în care victima directă a decedat - interpretul poate ajunge la concluzia că decesul este o urmare a vătămărilor corporale suferite -, motiv pentru care legiuitorul i-a enumerat numai pe cei care mai pot beneficia de acest tip de daune morale și care, în mod logic, nu au cum să mai includă victima directă. Trebuie observat însă că în această din urmă ipoteză normativă legiuitorul s-a referit doar la anumite victime indirecte ale vătămării corporale, fără a mai oferi doar criterii vagi de identificare, precum a făcut în alin. (1) al art. 1.391 din Codul civil, acolo unde a precizat doar că trebuie analizate posibilitățile de viață familială ori socială pentru a putea identifica beneficiarii daunelor morale. ...