Decizia CCR nr. 160/2022Punctul 16
Punctul 16
16. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție sub aspectul inegalității între persoanele cu privire la care s-a constatat incompatibilitatea și pentru care nu este prevăzut un termen de prescripție a faptei, pe de o parte, și persoanele care săvârșesc fapte penale și care beneficiază de un termen de prescripție al faptelor, pe de altă parte, Curtea observă cele reținute în Decizia nr. 449 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015, paragrafele 27-29. Analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, Curtea a reținut că, potrivit acestuia, activitatea de evaluare a declarației de avere și a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează de către Agenția Națională de Integritate „atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora“. Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenția are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziție un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activitățile amintite. Așadar, textul menționat stabilește numai termenul maxim în interiorul căruia Agenția Națională de Integritate își poate exercita competența amintită, fără a conține vreo reglementare referitoare la prescripția răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile și termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate în mod specific pentru fiecare materie. Astfel, în materie civilă, care acoperă și sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din Codul civil, iar în materie penală, răspunderea pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese - în prezent infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane - incriminată ca atare la art. 301 din Codul penal, se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din același cod. ...
Sursa oficială ↗