Decizia CCR nr. 149/2022Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.03.2022 · dosar 1.156/46/2018
Punctul 10
10. În final, se susține că, deși în Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este clamată o separare a carierelor judecătorilor și procurorilor, numirea, continuarea activității și revocarea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul S.I.I.J. încalcă acest principiu. Astfel, procurorii din cadrul secției sunt selectați de reprezentanții Secției pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.), ceea ce reprezintă o necorelare legislativă evidentă, de natură a încălca art. 1 alin. (5) din Constituție. Mai mult, excluderea participării în comisia de concurs a unor membri ai C.S.M., judecători sau procurori, care nu au funcționat la o instanță de grad de cel puțin curte de apel sau, după caz, la un parchet de grad de cel puțin parchet de pe lângă curtea de apel, contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție, deoarece sunt negate beneficiile gradului profesional obținut în condițiile legii. Totodată, se susține că se încalcă și prevederile art. 131 alin. (1) și ale art. 133 alin. (1) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗