Decizia CCR nr. 149/2022Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.03.2022 · dosar 1.156/46/2018
Punctul 22
22. Astfel, la data pronunțării prezentei decizii, dispozițiile care formează obiectul excepției de neconstituționalitate nu mai sunt în vigoare. Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare [...]“ - și analizând incidența în cauză a Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, - prin care a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare -, Curtea constată că, drept urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 49/2022, dispozițiile de lege criticate, care reglementau înființarea S.I.I.J., nu continuă să producă efecte juridice după ieșirea lor din vigoare în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Astfel, întrucât obiectul acțiunii deduse soluționării instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională îl constituie suspendarea executării și anularea hotărârilor Plenului C.S.M. de aprobare a Regulamentului privind numirea și revocarea procurorilor cu funcții de conducere din cadrul S.I.I.J. și a Regulamentului privind numirea, continuarea activității și revocarea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul S.I.I.J., este evident că, drept urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor de lege prin care se desființează S.I.I.J., dispozițiile de lege criticate, prin care se înființa S.I.I.J. și în baza cărora au fost adoptate cele două regulamente referitoare la numirea și revocarea procurorilor S.I.I.J., nu mai produc efecte juridice în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Așadar, Curtea constată lipsa incidenței în cauză a Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011. ...
Sursa oficială ↗