Decizia CCR nr. 153/2022Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.03.2022 · dosar 13.285/233/2016
Punctul 15
15. Se arată că, ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, a condiționat aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 de pornirea procesului civil după publicarea acesteia, instanța supremă neavând competența de a se pronunța în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau de a da dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale, și că, în urma pronunțării și publicării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, în privința art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă. Așadar, în timp ce dispozitivul Deciziei nr. 454 din 4 iulie 2018 privește admiterea, respectiv respingerea obiecțiilor de neconstituționalitate formulate cu privire la anumite dispoziții din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, lege care nu este în vigoare la momentul pronunțării deciziei, considerentele sale, cu referire la interpretarea dată art. 27 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, vizează un text legal în vigoare dintr-un act normativ diferit de cel ce a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, acestea având în vedere neconstituționalitatea interpretării sale prin intermediul unei decizii obligatorii a instanței supreme. ...
Sursa oficială ↗