Decizia CCR nr. 121/2022Punctul 6

6. Tribunalul Suceava - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că dreptul acuzatului de a se apăra singur implică, în mod evident, dreptul persoanei de a fi prezentă efectiv în cadrul procesului penal, crearea posibilității de a avea acces la dosar și de a i se comunica piesele acestuia. De asemenea, acuzatul trebuie să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării. Pornind de la necesitatea asigurării echității procesului, reține că art. 90 din Codul de procedură penală prevede o serie de cazuri în care participarea apărătorului în cadrul procesului penal este obligatorie. Asistența juridică obligatorie este o garanție fundamentală a dreptului la apărare și reprezintă doar sprijinul de specialitate acordat de un apărător, persoană abilitată să folosească cunoștințele sale juridice și experiența sa judiciară în vederea apărării intereselor legitime ale părților, respectiv a inculpatului. Pentru reprezentantul convențional (avocatul desemnat din oficiu) există obligația de a îndeplini în cele mai bune condiții mandatul primit. Arată că, în procedura penală, în vederea realizării unei apărări efective și concrete, se acordă posibilitatea părților - în speță fiind vorba despre inculpat - de a participa în mod activ și în contradictoriu la prezentarea și argumentarea drepturilor lor și dovedirea acestora în cursul desfășurării judecății. Aceasta, motivat de împrejurarea că procesul penal este construit pe îmbinarea inițiativei și activității procesuale a părților cu inițiativa, oficialitatea și activitatea instanței, rezultând astfel rolul creator al acestui principiu, iar desfășurarea normală a judecății nu poate fi concepută fără ca instanța să asculte concluziile fiecărei părți în faza procesuală a judecății. Totodată, principiul contradictorialității asigură atât dreptul părților de a prezenta și de a discuta întregul material probator, cât și dreptul de a-și expune părerea și argumentarea lor în fapt și în drept, cu privire la toate problemele ce trebuie soluționate. În atare situație, consideră că nu se poate susține cu just temei că unui inculpatul i-ar fi afectat dreptul la apărare prin propria persoană, în substanța sa, în cazul în care i se desemnează și un apărător din oficiu. Dacă persoana care beneficiază din partea statului de asistență juridică obligatorie din oficiu consideră că apărătorul acționează în detrimentul intereselor sale, că în pledoaria sa în fața autorităților nu urmează linia definită de comun acord în construcția apărării, are posibilitatea să semnaleze argumentat acest aspect pentru a se decide de către instanță dacă se impune a se lua măsurile legale. Reține că însăși Curtea Constituțională, printr-o bogată jurisprudență, a statuat constant, prin decizii relevante, că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este o garanție a primului, creat fiind de legiuitor, care stabilește și cazurile sale de incidență. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor (Decizia nr. 134 din 20 martie 2018). În aceste condiții, reține că dreptul la autoreprezentare nu este absolut și autoritățile de stat pot nega acest drept unui acuzat, deoarece, în unele situații, dreptul intern prevede ca persoana să fie reprezentată din punct de vedere legal, în special în cazul în care litigiul privește presupuse infracțiuni grave. Face referire, la art. 9 din Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind, printre altele, dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale. ...