Decizia CCR nr. 106/2022Punctul 10

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală, autorul acesteia susține, în esență, că sintagma „alt complet de judecată“ contravine dispozițiilor constituționale invocate. Arată că, în speță, nu a existat un complet legal constituit, acesta fiind desemnat potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care este un act administrativ, iar nu prin lege, aspect ce contravine prevederilor art. 124 și 126 din Constituție. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, se susține că, potrivit textului de lege criticat, componența secțiilor și a completelor specializate se stabilește de către colegiul de conducere al instanței, în raport cu volumul de activitate, ținându-se seama de specializarea judecătorului, fără a exista vreo mențiune cu privire la modul de determinare a completelor de judecată. Prin urmare, se susține că art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 acordă putere discreționară colegiului de conducere al instanței în determinarea compunerii acestor complete. Prin raportare la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, se susține că textul de lege criticat nu asigură reglementarea constituirii completelor de judecată și deleagă acest atribut colegiului de conducere al instanței, care este astfel abilitat să stabilească în mod unilateral și arbitrar completele specializate de judecători. Se susține că, în acest fel, aspectele esențiale ale compunerii completelor de judecată sunt prevăzute în acte administrative cu caracter inferior legii, aspect de natură să încalce dispozițiile constituționale potrivit cărora organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești se reglementează prin lege organică, iar competența instanțelor de judecată și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Compunerea completelor este o problemă jurisdicțională, ce ține de însăși săvârșirea actului de justiție, și, prin urmare, trebuie realizată printr-o procedură legală menită să asigure independența și imparțialitatea judecătorilor. Se susține că dreptul la un proces echitabil are la bază două caracteristici esențiale, respectiv imparțialitatea și independența instanței, iar lipsa reglementărilor referitoare la compunerea instanței și stabilirea completelor de judecători chiar de către conducerea acesteia atrage o suspiciune/îndoială rezonabilă cu privire la posibilitatea ca instanțele să nu fie independente sau imparțiale. Se susține, astfel, că textul de lege criticat nu reprezintă o garanție în ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil. Se subliniază că între aceste garanții se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât și al compunerii completului de judecată instituit prin lege, sistem care nu se aplică desemnării completelor de judecători. Se susține, totodată, că dispozițiile criticate sunt contrare și normelor de tehnică legislativă, ignorarea prevederilor Legii nr. 24/2000 constituind o încălcare a obligațiilor impuse prin art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, o atare conduită fiind contrară securității raporturilor juridice, întrucât echivalează cu posibilitatea autorităților publice de a ocoli cadrul legal oricând și în orice condiții. ...