Decizia CCR nr. 99/2022Punctul 6

6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală este reprodus astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, acest articol având legătură cu competența judecătorului de cameră preliminară de a verifica, din oficiu, legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, întrucât, în ipoteza dispunerii unei soluții de începere a judecății [soluție prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală], această evaluare nu mai poate fi realizată în procedura de cameră preliminară reglementată de dispozițiile art. 342-346 din Codul de procedură penală. Reține că, atunci când în cauză nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, urmărirea penală fiind efectuată in rem, chiar și în ipoteza admiterii plângerii formulate de petent, judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune începerea judecății, ci poate trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și pentru a completa urmărirea penală. Așadar, prin reglementarea prevăzută de art. 341 alin. (2) teza a doua și art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut o etapă în care poate fi verificată legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală pentru situațiile în care instanța de judecată este sesizată cu judecarea cauzei ca urmare a admiterii unei plângeri împotriva soluției de netrimitere în judecată, după punerea în mișcare a acțiunii penale. Invocă, totodată, jurisprudența instanței de control constituțional în materie, respectiv deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014 și nr. 442 din 21 iunie 2016. ...